consiliere.online@yahoo.com
0720.043.341
0744.500.408
 
 
 

PSIHOLOGUL

Pentru a elucida problema transpersonalului de natură atât ştiinţifică, cât şi filosofică, este necesar să arătăm căile, modalităţile şi experienţele care i-au condus pe contemporanii noştri savanţi la acest rezultat surprinzător pentru omul modern, obişnuit să creadă doar în ceea ce vede (adesea eronat) şi să treacă drept superstiţii sau prejudecăţi ceea ce scapă judecăţii sau observaţiilor lui adesori grăbite. Astăzi, tot mai mulţi oameni de ştiinţă ajung să-şi schimbe convingerile şi tot mai mulţi psihologi ajung prin metoda regresiei hipnotice să constate că pacienţii lor aduşi până în faza de dinamică a embrionului relatează că au trăit mai înainte o altă viaţă, dând numeroase şi relevante detalii despre ceea ce au trăit anterior venirii pe lume. Experienţa omului cu întreg Cosmosul duce la psihologia transpersonală al cărei punct de sprijin şi interes se află în natură şi în om, ceea ce determină nedumeriri al faptului religios instituţionalizat cu care suntem obişnuiţi astăzi şi care ar trebui să înţeleagă faptul că unitatea dintre om şi Cosmos nu se face fără preţuirea cuceririlor tehnicii moderne. Noţiuni precum: aură, bioenergie, meditaţie, telepatie, premoniţie, retrocogniţie, clarviziunea şi psihometria, psihokinezia, reîncarnarea şi alte fenomene astrale, consideră biserica creştină că sunt un semn al îndepărtării de lume şi că acceptarea acestor noţiuni determină omul să devină dependent de ele şi că practicile noii spiritualtăţi sunt incompatibile cu valorile creştine de tradiţia patristică, fiind ameninţătoare pentru creştinism. Aşa cum susţinea filosoful Emanuel Kant, omul a văzut întotdeauna realitatea înconjurătoare prin nişte lentile colorate care i-au dat mereu o percepţie „colorată” a lumii, o imagine deformată a acesteia, a ceea ce noi considerăm a fi realitatea adevărată. Dacă astfel de fenomene deşi se întâmplă şi sunt considerate încă enigmatice, trebuie să precizez că există fenomene şi mai interesante care nu au aproape nici o explicaţie, decât aceea a foarte puţini martori, ori mărturisirea subiecţilor înşişi. Se cunoaşte că unii oameni aflaţi sub influenţa alcoolului intră într-un fel de transă şi încep să spargă în dinţi paharele şi alte obiecte de sticlă, mestecându-le cu poftă şi înghiţindu-le fără a-şi provoca nici un fel de răni, dar câţi ştiu că acest gest bizar ţine de domeniul parapsihologiei? Dar câte alte fapte din viaţa noastră obişnuită nu le categorisim drept bizare, iar pe protagoniştii lor îi tratăm drept „nebuni”, fără să ne dăm seama că ele reprezintă tot atâtea manifestări ale paranormalului, iar respectivii oameni damnaţi de opinia publică, însă la o analiză mai detaşată şi obiectivă a acestor fenomene se scot la iveală o serie de surprize care vin să demonstreze contrariul acestor prejudecăţi. Chiar Biserica creştină a făcut ca oamenii să se simtă vinovaţi şi a făcut ca ei să se roage fără a încerca să înţeleagă prin simplul fapt, că era scris în Evanghelie, astfel încât ignoranţa multora a făcut ca anumite fenomene parapsihologice să fie interpretate ca vedenii sau fenomene stranii. Documente istorice vin să confirme existenţa anumitor fenomene parapsihologice chiar de către reprezentanţii Bisericii Catolice cum a fost de pildă Papa Pius al V-lea care la 7 octombrie 1571 a „văzut” rezultatul bătăliei de la Lepanto, în care flota Spaniei a învins-o pe cea mai puternică a turcilor, eveniment crucial în istoria Europei. Autenticitatea acestui caz, relatat de biograful papal Catena, a fost recent confirmat în urma cercetărilor minuţioase a documentelor Vaticanului din acea vreme. Asocierea acestor noţiuni necreştine, precum: reîncarnarea, clarviziunea, karmă, aură, etc., nu fac decât să caute unitatea lumii şi divinizarea ei, astfel că Dumnezeu nu mai este o persoană ci devine o energie cosmică, iar transpersonalul, prezintă coeternitatea spiritului cu materia, evoluţia permanentă a omului în şirul infinit al formelor existenţei, esenţa fiind nemurirea spiritelor şi posibilitatea comunicării lor cu sufletele oamenilor de pe pământ. Problema sufletului şi a mobilităţii lui după moarte deosebesc transpersonalul de religie, astfel că însuşi Iisus nu este decât un spirit superior şi nu Dumnezeu întrupat, care a adus mântuirea oamenilor, iar deosebirea între virtuoşi şi păcătoşi, între rai şi iad nu există. La un colocviu dedicat cercetărilor parapsihologice din cadrul unei Academii de Ştiinţe s-a tras concluzia că: 1. ştim că ştim, 2. ştim că nu ştim şi 3. nu ştim că nu ştim despre ele şi că ştiinţa zilelor noastre afirmă că subconştientul este cel mai profund factor care determină în mare parte activitatea conştientă, iar ideea iluziei colective, a telepatiei, bioenergiei, etc., nu este străină psihologiei transpersonale. De un mare interes faţă de vederea la distanţă, profeţie, sau manifestarea fizică a puterilor psy (cum ar fi îndoirea lingurilor sau ştergerea informaţiilor din computere), se bucură o mare parte dintre membrii Congresului de la Washington. Deşi biserica creştină a respins astfel de fenomene ca având la origine forţe demonice, iar inchiziţia a condamnat şi executat prin ardere pe rug persoane cu asemenea însuşiri, documente religioase, îndeosebi cele catolice, menţionează o serie de clerici care au avut asemenea capacităţi extrasenzoriale şi capacitatea de a vindeca, mulţi dintre ei fiind canonizaţi tocmai datorita miracolelor pe care le săvârşeau. Un caz ilustrativ şi foarte cunoscut este cel al sfântului Iosif de Copertino, călugăr franciscan (1603-1663) care în timp ce se afla în extaz religios, se înalţă brusc, aşezându-se uneori pe turla bisericii sau pe crengile unor copaci din livadă, de unde revenea la fel de brusc de unde se înălţase prin levitaţie, fiind unul dintre puţinii despre care se spune că avea aceste capacităţi şi care în acele momente de levitaţie avea darul de a vindeca în mod miraculos şi că în acest fel l-ar fi însănătoşit pe un nobil cavaler de nebunia ce-i luase minţile. Aceste manifestări parapsihologice relatate succint aici, deşi ele sunt numeroase şi diverse, se datoresc unor persoane cu însuşiri înnăscute sau pe care le-au avut în stare latentă până când a intervenit un eveniment de importanţă crucială în viaţa lor. Am putea spune că astfel de oameni cu înzestrări naturale în domeniul parapsihologiei, pot fi asemănaţi cu artiştii născuţi cu ureche muzicală de o deosebită fineţe spre deosebire de oamenii comuni din acest punct de vedere, din care puţini ajung să practice muzica. Astfel de persoane se pot concentra asupra unui scop vital, dedicându-şi întreaga viaţă realizării unui ţel major, cel mai adesea unic, ajungând să trăiască fenomene parapsihologice nemaiîntâlnite, ceea ce altora le este refuzat, cum nu de puţine ori s-a întâmplat (cum a fost şi cazul lui Toma necredinciosul), mulţi dintre contemporanii noştrii nu acceptă existenţa unor astfel de întâmplări, sau însuşiri, nu pot crede în aşa ceva. Astfel, putem constata că în toate aceste cazuri enumerate aici, (făcând abstracţie de caracterul religios sau nu al fenomenelor) este vorba de o acţiune puternică şi concentrată a psihicului asupra fizicului, cu alte cuvinte, forţa psihică, adecvat concentrată şi valorificată este cu mult superioară forţei fizice. Ceea ce trebuie reliefat este faptul că nu trebuie să facem referire doar la multiplele modalităţi antice (atestate în documente istorice) de folosire a forţei psihice, ci că trebuie să ne menţinem în limita modernismului epocii noastre (în multe privinţe desuetă) şi să punem în faţa ochilor contemporanilor fenomene de care s-au lovit, dar din cauza vitezei acestei epoci nu le-au luat în seamă, nevăzând pădurea din cauza copacilor, pierzând practic din vedere, esenţialul, sau poate că aşa a fost să fie, omenirea nefiind pregătită pentru un asemenea „salt calitativ” în ceea ce priveşte evoluţia ştiinţifică şi argumentată a psihologiei transpersonale. Sensul vieţii rezidă în faptul că pământul este o şcoală uriaşă şi că oamenii vin aici pentru a face anumite experienţe, pentru a se îndrepta şi a progresa rapid. Noi avem şansa de a fi făcut mari progrese în luciditatea faţă de noi înşine şi de a ne fi înzestrat cu mijloace capabile să ne dezvăluie noi căi de cunoaştere în ceea ce priveşte calea sufletului în ontogeneza sa milenară. Punctul de plecare trebuie să fie răspunsul la întrebarea „ce este de fapt omul?”. În manieră clasică, teologii şi filosofii atribuiau omului o dublă natură, trupul şi sufletul. Astăzi suntem capabili să-l considerăm ca având o singură natură: el este un obiect printre toate celelalte pe care le-a alcătuit universul, beneficiar al unui progres în complexitatea sa, înzestrat cu puteri pe care nici o altă fiinţă terestră nu le posedă, iar printre aceste puteri se numără şi conştiinţa în fiecare individ. Este o certitudine că studierea fenomenelor parapsihologice din perspectva psihologiei transpersonale poate aduce elemente esenţiale în înţelegerea modului în care informaţia, expresie a tendinţelor de ordonare şi organizare de pe toate nivelurile naturale, poate modifica conceptele de spaţiu şi timp. Reîncarnările succesive, de pildă, ar putea fi o modalitate prin care o informaţie complexă psihobiofizică se perpetuează în timp şi spaţiu, îmbrăcând mereu alte structuri materiale, iar psihicul uman ar putea folosind un „vehicul” informaţional, să călătorească în diferite puncte ale ţesăturii spaţio-temporale, realizând ceea ce numim extracorporalitate, clarviziune, premoniţie, retrocogniţie, etc. Este în firea omului, cu sau fără preocupări ştiinţifice, să accepte o stare de fapt sau un fenomen, fie el şi paranormal, dacă i se dă şi o explicaţie pe măsura prejudecăţilor de care este sau nu conştient. Mai mult, dacă pe baza explicaţiei respective se pot realiza utilităţi practice, aerul misterios care învăluie iniţial fenomenul sau starea de fapt se atenuează până la dispariţie. O lungă perioadă de timp, fenmenele electrice şi magnetice au apărut la fel de ciudate, la fel ca şi fenomenele parapsihologice enumerate mai sus. După elaborarea unor teorii de către savanţi şi înţelese de puţini oameni, dar mai ales când aceste teorii au condus la numeroase aplicaţii practice întâlnite în viaţa de zi cu zi, electricitatea sau magnetismul şi-au pierdut din aura ocultă. Câţi din cei care resping astfel de fenomene ca fiind neştiinţifice pot da explicaţii ştiinţifice fenomenelor prin care lampa electrică de exemplu, le luminează foaia pe care aştern criticile. De teorii nu ducem lipsă; s-ar putea spune că există chiar o inflaţie teoretică în domeniu şi că cele mai multe teorii emise de diferiţi psihologi se inspiră din concepte aparţinând unor capitole din fizica mecanică cuantică, teoria relativităţii, cosmologia, electromagnetismul, etc. Ştiinţa modernă conform căreia elementele chimice determină structura organismului, încearcă să explice de ce o anumită constanţă structurală persistă în ciuda unui metabolism şi a unei chimii în perpetuuă schimbare şi care este mecanismul prin care sufletul este nemuritor şi purtător al informaţiilor acumulate în decursul vieţii. Se naşte astfel întrebarea: de ce se acordă atâta importanţă sufletului şi încă una primordială?Se adresează ştiinţa sufletului numai elementului său intelectual?

Prin ceea ce se încearcă să se transmităprin intermediul acestei ştiinţe a sufletului din perspectiva psihologiei

transpersonale, se dobândeşte o relaţie de coexistenţă a omenescului cu divinitatea, iar faptul că spiritul nu moare,

aceasta nu presupune că se retrage Divinitatea din relaţia cu el, deoarece prin cunoaştere acesta se înalţă la

Dumnezeu, deoarece este părticică din El, deşi gnosticismul condamnat în primele secole creştine prezenta

sufletele ca prizoniere în materia rea. Într-un cuvânt, mărginit de o parte şi dezamăgit de cealaltă,

întregul univers se cuprinde în principiul iubirii ca urmare a legii evoluţiei prin apariţia factorului psihic

uman.”
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one