consiliere.online@yahoo.com
0720.043.341
0744.500.408
 
 
 

Muguri de stele

MUGURI de STELE

POEZII



ILIE MARINESCU






MUGURI de STELE


POEZII












Editura PROXIMA
Bucuresti - 2007


Coperta: Ioana Stana (USA - New York)
Tehnoredactare: Cristian Manea
Corectura: Florentina Rarinca

Foto autor: Vasile Blendea




















Drepturile de autor vor fi donate către aşezământul de orfani de la Biserica Letca Nouă



















De multe ori cuvântul
se luptă, îşi doreşte
să nu-l ucidă vântul
de-aceea se grăbeşte

Spre fluviul nemuririi
ce sapă în uitare
să lase omenirii
a gândurilor stare.

(autorul)

























O evadare din audiovizual


Mă aflu în cea mai fericită dintre ipostaze, aidoma multora dintre dumneavoastră: cunosc poezia, cunosc poetul, autorul acestui volum de poezii, ce au scânteieri de diamant, ce lasă urme pe retină, semn al unei îmbrăţişări strânse, ca o acoladă, pe la curbura sufletului …

Familiarizată cu figura domniei sale de psiholog, prezent în emisiunile de investigaţie jurnalistică, şi nu numai, ele însele creatoare de romane-fluviu, cu un mare impact social, ale posturilor de televiziune TVR1, OTV, Antena1, Euforia, Naţional TV, Kanal D, Cosmos TV etc. unde şi-a făcut simţită prezenţa, psiholog cu analize fine, ce aşează cuvintele în rostiri de sentinţe, clare, distincte, fară ambiguităţi, ei, bine, după ce i-am citit cartea, intitulată sfielnic „Muguri de stele” -primită prin poşta eletronică- ochii mei şi-au mutat brusc privirea, de la tastatură şi monitor, spre geamul ferestrei… spre locul prin care văd fragmentul meu zilnic de realitate…


După lectura din ecran, prin contur de linii drepte, se înşuvoiau, spre zbaterea frunzelor de toamnă, poeziile, cuvintele, gândurile…

Cuvântul din poezia lui ILIE MARINESCU, nu poate sta liniştit în ecranul unui calculator, el îşi găseşte punctul de sprijin, echilibru şi spaţiul de desfăşurare „afară”, în lumea din jurul nostru şi dincolo de noi…

Cuvântul doreşte „să nu-l ucidă vântul” şi se grăbeşte spre „fluviul nemuririi/ ce sapă în uitare…”

Cel mai bun adăpost al cuvântului e cartea, ţinută între palme, întredeschise, ca atunci când primeşti binecuvântarea ..

Mărturisitor al împăcării cu timpul („m-am împăcat cu timpul/ lăsându-l să-mi pătrundă prin naosul din templu”), temător în ale iubirii („ce ai făcut din mine, tu inimă de jad ?”), ocrotitor al viselor, („ascund atomicele vise/ în buncărul de după pleoape”), poetul manifestă o linişte aparentă, liniştea unui joc îngheţat de ape ca într-o oglindă…

Cu precizia unui chirurg performant, zicerea lui e directă, dură, asumată:


Am alergat când trebuia să stau
şi-am adormit când ochiul era treaz,
poate-am primit când trebuia să dau
şi laş am fost, în loc să fiu viteaz !”

Mistuit de „jumătatea pierdută”, ameţit de jumătatea înjumătăţită, poetul-bărbat caută iubirea măreaţă şi, în acelaşi timp, firească, alături de care să ducă „călătoria trecătoare” :

„Îmbrăţişând acum lumina
ce a ucis fatalitatea,
îi cer iertare pentru vina
de-a mă uni cu jumătatea !”

Şi eu am curajul acestei mărturisiri: trăiesc şi, pe cât pot, încerc să mă feresc, ca şi poetul Ilie Marinescu, de estetica zapingului…

Când violenţa vine peste noi ca un tsunami, când atentatele asupra limbii române ne împuşcă auzul, când ochiul magic a fost înlocuit cu ochiul măsluit din care curg emisiuni obscene, indecente şi triviale, poezia este o evadare din audiovizual.





„Mereu « aici şi acum » este
în solitonul ce vibrează,
ating iubirile celeste
şi simt cum viaţa-mi venerează .”

Volumul lui ILIE MARINESCU ne propune mai mult; un drum până la stele.

Iar dacă, în tihna casei dumneavoastră, aveţi nevoie de un leac de suflet, deschideţi cartea aceasta, la orice pagină doriţi !

Conf. Univ. Dr. DONA TUDOR
















Poarta

Voi, buzelor ca mierea-n faguri,
ca piersicile de cărnoase
cuvintelor le sunteţi praguri
iubirii foşnet de mătase

În dansul mlădios daţi viaţă
oricărui dor în adormire
când sunteţi zâmbet rupt din ghiaţă,
când picături de fericire.

Un sân v-a fost prima iubire,
apoi o inocentă floare
sărutul vostru-i dezrobire,
tăcerea, murmur de izvoare.












Irepetabila trăire

Te-ai reîncarnat din amintirea
pierdută într-un timp nedefinit;
pentru flori eşti toată strălucirea,
iar pentru mine, zborul spre zenit.

Ucigătoarea unui întuneric
stăpân până mai ieri peste iubire,
apologia izului feeric,
un cântec ce m-a scos din dezrobire.

Aş vrea în braţe să te pot cuprinde
dar încă nu ai formă, nici culoare;
o hologramă ce uşor se vinde
unei priviri nespus de visătoare.

De ar dispare sunetul, lumina,
şi aş trăi ca un anahoret,
sunt sigur, tu pătrunde-vei cortina
obtuziilor mele de poet.






Laşitatea unei idei

Luptasem pentru pacea
ideilor din gânduri,
fragilul armistiţiu
era-ncălcat în rânduri.

Şi câmpul de dispute
fiind ales pe buze,
scoteau la-naintare
pe postul de obuze

Tot ce-mi trecea prin minte:
idei în adormire,
acum trimise-n luptă
câştigă nemurire

Iar nele chiar glorii,
ofteaza încă multe,
fiindcă din laşitate
curaj nu au să lupte.






Pictorul de temple

M-am împăcat cu timpul
lăsându-l să-mi pătrundă
prin naosul din templu,
în frescă se afundă.

Ca un artist celebru
restaurează zilnic
şi zidul şi pictura,
talentul lui e cinic

Căci tehnica şi arta
pe care-o foloseşte,
peste orice lucrare
el supravieţuieşte.












Rondelul fericirii

O clipă doar de fericire
e setea potolită în deşert,
a stelei dor de strălucire
mişcarea unui trup de mult inert.

Un vis ascuns de nemurire
pe care nu mai pot nici eu să-l cert,
o clipă doar de fericire
e setea potolită în deşert.

Tăcuta vorbă de iubire,
căldura unui fulg de gheaţă
ce ninge pe o amintire
şi cine sufletul răsfaţă?

O clipă doar de fericire.









Cântec de lebădă

Atâtea nopţi, atâtea zile,
un maraton ca un descânt,
adeseori devin fragile
ca şi al lebedelor cânt.

Neostenite mână-n mână
din răsărit către apus,
deşiră caierul de lână
şi-apoi le toarce pe un fus.

Şi roata se tot învârteşte
în adierea unui vânt,
cât lebăda pe lac pluteşte
interpretând ultimul cânt.












Argonautul

Ca un argonaut
pe ale vieţii valuri
să fur al tău sărut
am acostat la maluri

Necunoscute încă,
de nimeni nevăzute,
primisem o poruncă;
vroiam acum virtute.

Ca un pirat despotic
mă lupt cu răi balauri
în stilul meu argotic
încununat de lauri.

Răpesc din întuneric
sărutul şi-l închid
într-un seif ermetic
pătruns numai de vid

Să stea nealterat
până când mă întorc,
de glorii secerat
pe buze să îl storc.

Tălmăcirea visului

Azi am avut un vis în care
ţâşneau din paşii mei izvoare,
şi deodată tot pământul
a devenit una cu vântul.

Înmărmurit priveam furtuna
cum antrena în jocu-i Luna,
de undeva o Galaxie
fură pământu-n agonie.

Eu am rămas plutind pe nouri
înconjurat numai de hăuri;
sunt singur în tot universul,
la ce-mi mai foloseşte mersul?

Însă o adiere-n noapte
venită din dulcile şoapte,
mi-a spus c-a fost numai un vis
când noi în braţe ne-am cuprins

Pământul eu am fost, tu Luna,
din doruri s-a iscat furtuna;
eu am fost pasul, tu izvorul
ce-a aşezat pe boltă norul

Iar galaxia-ndepărtată
nu-i decât dragostea curată,
ea ne-a furat pentru o noapte,
altfel iubirea să ne-arate.
























Suflet

O mană cerească şi o ploaie de stele
este sufletul tău ce pluteşte prin ele.
un izvor ce grăbeşte în imensul pustiu
să clădească o viaţă până nu e târziu.

Nu-i destul întuneric pentru-un suflet plăpând
ca să stingă lumina ce-i aprinsă în gând.
acorduri sonore permanente vibrează
cu sufletu-n taină, universul dansează.

Într-o formă supremă modelat şi sculptat
în lumină, devine astrul imaculat,
se distinge de lumea care mă înconjoară,
pentru mine rămâne o tăcută vioară.











Rugă

Astăzi mă rog mai mult ca ieri
şi mai puţin ca mâine poate!
nicicând să nu mai crească meri;
ispita lor ne-a dat păcate.

Şi glasul şarpelui să-ngheţe,
cu el odată şi minciuna
iar măştile ce stau pe feţe
să le înghită-n noapte Luna.

Şi frunzele de viţă care
se desfăşoară-n evantai,
uscate-n razele de soare,
în faţa vieţii gol să stai.












Veşmânt

Aş vrea să fiu ca fulgul
topindu-se pe haină
şi-mi răcoreşte rugul
aprins în mare taină

De dorul pentru tine,
ninsoare nepătată,
în nopţile senine
de tine-s asaltată,

Într-o lumină pură
a stelelor de gheaţă
pornite-n aventură
pe trupu-mi se răsfaţă.

Căldura le îmbie
şi fulgii jubilează,
din cer aduc solie
ţinând iubirea trează.






Reabilitare

La drum cu gândul astăzi plec
de-a mă întoarce mai bogat,
o zi din viaţă să-mi petrec
în casa unui Împărat.

La masa Lui cine doreşte
să stea o zi sau poate-o viaţă,
pe fiecare-l răsplăteşte,
nu după rang sau după faţă.

Eu am să merg cu mâna goală;
am auzit că nu-i sărac!
în casa Lui lumea-i egală,
urăşte putregaiu-n sac.

Mă minunez de-a lui povaţă
şi dintr-odată sunt alt om
întors acum la altă viaţă,
de înger care-a fost demon.






Cucerirea infernului

Ce ai făcut din mine, tu inimă de jad?
mi-ai blestemat iubirea să ardă-n foc de Iad.
misterioase flăcări îi pun la încercare
credinţa pentru tine, cât e de temătoare!

Cazane-nlăcrimate de doruri clocotite,
pietroaie ce prind viaţă, pe trup rostogolite.
palingeneza-ţi este de sufletu-mi hrănită
şi gura ta hulpavă, ce-i veşnic hămesită.

În ale fiarei gheare purtat sunt printre hoituri,
eu singurul în viaţă lăsat să văd cum mături
din calea ta seninul teluricelor vise,
îmi dai drumul din zboru-mi pe candele aprinse

Ce-mi luminau odată iubirile din noapte
şi se stingeau pe buze în dulci şi-amare şoapte.
cutremură-se iadul de al iubirii tunet
şi moartea prindă viaţă, în locul ei doar cântec.

Pe strunele de harfă, pe-aripile de înger
să părăsesc infernul, mai iute ca un fulger.
o vreme prin văzduhul atins numai de vise
plimbările să-mi fie de doruri necuprinse.

Un timp din libertate ca dintr-un fruct oprit
să mă înfrupt cu poftă, de-aroma lui răpit.


























Ecologie

Astăzi a nins, poate mai ninge,
oraşul tot e-o feerie
şi nimeni albul nu-l atinge,
eu stau şi scriu o poezie

Despre mocirla nevăzută
a unei lumi într-o rocadă
şi despre neaua ce-i căzută
să-nghită tot ce ochiul rabdă.

Nevinovată ca un înger
asupra-i ia nefericirea
unui pământ ce doar un fulger
îi poate şterge nemurirea.

Dar ea - e lacrima şi jalea
trimisă de-mpăraţi din ceruri
să stea numai o clipă-n calea
mizeriei ce-aşteaptă zboruri.

Iar eu mă-ntorc la poezie
privind natura cum se frânge
într-o absurdă feerie,
gândindu-mă…..afară ninge!

Ciclul vieţii

Am fost până la marea zămislire
scafandru rătăcind în nemurire,
atras de o lumină amăgitoare
am devenit terestru prin uitare.

Debarasându-mă de vechea casă
privirea o îndrept către-o mireasă,
stăpâna cerului înconjurată
de-albastru şi-o iubire nestemată.

Aici am să-mi croiesc o haină nouă,
când părăsi-voi locul unde plouă
şi iarăşi reîntors în nemurire
nu se va-nchide cercul de iubire.












Simfonie

Mă las purtat pe aripi de solfegiu
şi dus departe într-o altă lume,
acolo unde orice sacrilegiu
ca soarele în asfinţit apune.

Zbor peste munţi, oceane, ca un vultur,
aripile-mi vibrează de plăcere,
din când în când penajul îl mai scutur
să rup a infinitului tăcere.

Şi las doar norii umbră să mai facă
pământului pe care muza plânge
că aripa, în loc aici să zacă,
s-a răzvrătit şi-n univers se frânge.

Şi lin cobor cu aripa rănită,
dar nimeni fericirea nu mi-o ştie,
că floarea sufletului e hrănită
de notele născute-n simfonie.






Captivitate

Ascund atomicele vise
în buncărul de după pleoape
să nu fie de zi ucise,
tranşee-ncep adânc să sape.

Captivitatea nu le place;
prizoniere fără vină
într-o absurdă carapace
ferite de orice lumină.

Dar cine este temnicerul
inchizitor de libertate?
stăpânul lor este doar Cerul,
el nu trimite către moarte!

De vise cine se va teme
când ne dorim să fie-atinse,
combustia din nucleu geme
în idealuri nepătrunse.






Oglinda

Ce am pierdut din mine
găsesc într-o oglindă,
jumatea ce revine
la braţu-mi ea colindă.

La unison zâmbeşte,
aceleaşi gesturi face;
citesc tot ce gândeşte,
tac eu, dar şi ea tace.

O mână de se-ntinde
iubirea mă atinge,
în braţe mă cuprinde,
imaginea se stinge.

În locul ei apare
pierduta jumătate,
încotro să mai zboare?
în sufletu-mi se zbate.






Sărutul harfei

Ating uşor o coardă,
Orpheu m-a învăţat,
ca sunetul să ardă
un suflet răsfăţat.

Inundă armonia
plăpânda mea iubită,
numai melancolia
pe buze o ispită.

Le-ating uşor ca fulgul
să nu-mi simtă prezenţa,
sărutul e ca rugul,
e toată chintesenţa.












Iluzii

Credeam ca sunt un munte
ca Prometeu, puternic,
ne-nduplecat în lupte,
un cavaler destoinic.

Dar stânca cea mai dură
în mine-ntruchipată,
de lacrima ta pură
a fost îngenuncheată.

















Clipa…..merge mai departe !

S-a spart în cioburi clipa
şi iată ne desparte
să împărţim aripa,
dar mergem mai departe.

Oceanul depărtării
de lacrimi nepătate,
poate ne dă uitării
dar mergem mai departe.

Privim aceeaşi zare
cu un senin aparte,
un gust de fructe-amare,
dar mergem mai departe.

Închidem împreună
ochii în clipe sparte,
o amintire tună,
dar mergem mai departe.

Deşi orbiţi de vise,
îmbrăţişări deşarte
cândva, poate sunt ninse,
dar mergem mai departe.

Şi luna ca un monstru
trage oblonu-n noapte
peste sufletul nostru,
dar mergem mai departe.

Din două orizonturi
dorim să ni se-arate
clipa făcută cioburi,
dar mergem mai departe.

O muzică divină
găseşte într-o carte
liant pentru o vină,
dar mergem mai departe.














Poveste de dragoste

Ai poposit pe strune de vioară
şi viaţa mea acum e-o melodie;
îngenunchez în faţa ta, fecioară,
şi îţi promit iubirea pe vecie.

Din gramofonul ce zăcea de-o vreme
răsun-o muzică dumnezeiască,
sorbind încet din vinul cu arome
ne îmbia la taina omenească.

Te-am luat în braţe ca nebunu-n transă,
hipnotizat de damful din parfum,
şi mâinile instinctul nu le lasă
de-a cerceta aiurea un alt drum.

Te-am dezbrăcat iubito-ntâia noapte
cu gesturi largi, să vezi că sunt bonom,
mătăsurile mângâindu-te în şoapte,
cădeau încet în ritm de metronom.

Lumina pâlpâia mocnit în sfeşnic
şi aştepta ca ceara s-o ucidă,
lăsându-ne în mâna de-ntuneric
să rătăcim în clipa cea avidă.

Descoperindu-ţi formele în beznă
eram ghidat de-un feromon rebel,
am început să te sărut pe gleznă,
pe coapse, trunchi şi sâni în chip şi fel.

Întinsă ca felinele la soare
şi unduindu-te ca trestia în vânt,
îmi murmurai că numai gestul doare
de nu vom picura iubire în cuvânt.

Vezi tu! voit lăsasem gura dulce
când buzele ajuns-au pe grumaz,
să te aud cum glasul tău mă duce
în altă lume, plină de extaz.

Şi abia atunci se-mpreunară
într-un tăcut şi lung, prea lung sărut,
nedespărţiţi am stat întreaga seară
abandonaţi în gândul ce ne-a vrut.

Ne-am regăsit în soarele de-amiază,
îmbrăţişaţi păream doi siamezi
şi doar iubirea rămăsese trează,
tu-n dosul pleoapei încă mai visezi.



Am să te las să dormi până diseară
la pieptul meu să stai ca un copil,
voi da poruncă sufletu-ţi să-mi ceară
să-l învelesc numai cu flori de-april.

De-atunci, amanetate desfătării,
şi alte nopţi frumoase-au început
şi răsăritul dat de mult uitării,
adeseori luat cu împrumut.

În jurul nostru lucruri răvăşite,
şi patul devenise o redută
pe care trupurile istovite
jucaseră în noapte a lor nuntă.

Povestea noastră fără de sfârşit
trecut-a fost în paginile vieţii,
acestui musafir desăvârşit
întruchipat în anii tinereţii.








Joc de noroc

Am cunoscut căderea şi-nălţarea
şi binele şi răul am văzut,
m-am bucurat şi m-a cuprins şi jalea,
am şi vorbit, dar mai mult am tăcut.

Am alergat când trebuia să stau
şi-am adormit când ochiul era treaz,
poate-am primit când trebuia să dau
şi laş am fost, în loc să fiu viteaz.

M-am rătăcit când drumul era drept
şi am pierdut când alţii-au câştigat;
mă-ntreb atunci ce pot să mai accept
să nu-mi fie norocul renegat ?

Ca unul ce-am jucat şi la ruletă
punându-mi gaj de multe ori chiar viaţa,
arunc cu zarurile-n piruetă
să nu-şi dezmintă numele şi faţa.






Dorinţa din vis

Ţi-am construit un soclu din granit
din visul meu pierdut în infinit.
la temelia lui am pus un dor-
să mă înalţ cu tine şi să mor,

Cu sufletu-mpăcat că te-am iubit
dar ştiu că totu-n vis e doar un mit.
din reverie ochii de-i deschid,
dorinţa mea se va izbi de-un zid.

De-o parte şi de alta-s două lumi,
ai tu puterea oare să-l dărâmi?
de-o parte este-o lume fără sens,
de alta - una doar de interes.

De cele două lumi încerc să fug,
să mă separ prin brazda unui plug,
în visul meu aievea să trăiesc,
aici am dreptul eu să te iubesc.






Doar atunci !

Cu fiecare zi care se scurge
din lacrima izvorului ce curge,
un fluviu s-a născut învolburat.

Ca un torent de valuri sunt purtat,
asemeni unui cal înnaripat
ne contopim în drumul spre vărsare.

Şi zilele devin necunoscute
pe şesuri necuprinse sunt pierdute,
doar eu şi tu cunoaştem ţinta lor.

Când zilele se vor opri din drum
şi drumul apelor va fi doar fum,
atunci iubirea noastră se destramă.










Tulbur

Sunt ca un asfinţit însângerat
ce plânge după ziua care trece,
şi lacrimile mi s-au strecurat
într-un hotar ce îl credeam că-i rece.

Şi un căuş de inim-am găsit
pierdut în purpuriul înserării,
i-am picurat din mine-un răsărit
lăsându-l mai senin în largul zării.

Ce drept aveam eu, umbră neştiută,
asupra unei inimi fără vină,
să-i tulbur liniştea ce-i aşternută
în seara inundată de lumină.











Dans nupţial

Dimineţii îi deschid,
ruginită de uitare,
poarta-nţepenită-n zid
c-un afiş pentru vânzare.

Rotesc cheia de trei ori,
balamalele se duc,
nu mai am cumpărători,
doar un rătăcit de cuc.

Fără a se tângui
îmi oferă un preţ bun,
într-un copac se sui,
rupse-o creangă de alun.

Luă Luna de pe Cer,
soarele îl prinse-n cioc,
zburând iute prin eter
mă prinsei cu el în joc.

O lumină deodată
se izbi de uşa veche,
în căsuţă dădu roată,
cucul îşi găsi pereche.

Impreună au schimbat:
uşa, cheia ruginită,
Soarele i-a cununat,
crenguţa e înflorită.



















Somnul umbrei

Copacii dorm în umbra serii
pierzându-şi propria lor umbră
ce ne-a ascuns în toiul verii,
cumplita arşiţă pe gură.

Acum e noapte, seara-i dusă
dar eu nu pot dormi nicicum,
pe boltă Luna e apusă
iar pasul e fecund pe drum.

Aştept o altă dimineaţă
din somnul greu să mă trezesc,
doar braţele să-mi prindă viaţă
când lângă mine te găsesc.











Ploaia

Plouă afară şi sufletu-mi plouă,
luând seninul şi bruma de rouă;
tainic inundă un ochi sau un zâmbet,
doar tăcere peste floare şi cântec.

Udată de apă ca plumbul de grea,
aripa iubirii să zboare nu vrea,
saturată în fibră, lipsită de vid,
adăpostul îi este un suflet livid.

















Unde-i fericirea ?

În parusia aşteptării
ca jertfă veşniciei dau
un trup înveşmântat uitării
în care nu mai pot să stau.

Mă rup de el, mă rup de vise,
sufletul îl las la poartă,
în haosul prin care-ajunse
caut-o lume mai dreaptă.

Şi în teantrica cetate
separ divinul de profan,
şi nu ştiu dacă jumătate
sunt Univers sau pământean!

De frumuseţe sunt legat,
creată zilnic doar din vină,
sau de un vis îndepărtat
în care veşnic e Lumină.

Ce greu e să impart iubirea
şi nu ştiu cât să dăruiesc,
unde se află fericirea-
aici sau într-un punct ceresc ?

Elegie

De dorul tău o elegie
mai scriu să treacă vremea,
de prea multă melancolie
în suflet am tăcerea.

Ca Prometeu înlănţuit
povara ei mă doare,
de timp în loc sunt ţintuit,
iubirea noastră moare.

De-aş rupe lanţul amintirii
încotro mi-aş lua zborul?
voi da prilejul ratăcirii
să-mi însoţească dorul.

Doar pana mea va scrijeli
aceleaşi dragi cuvinte
necontenind a te jeli,
iubire fără minte.






Pastel de toamnă

Un vânt de toamnă bate-n geam
şi frunzele coboară,
plângând că frunza şi-al său ram
de-acum alţi ani măsoară.

Aşa cu fiecare toamnă
fereastra e cuprinsă
de umbra care se înalţă
spre streaşina cea ninsă.

















Întrebări fără răspuns

Ca muribundul ochii
spre zare îi îndrept,
un sunet de cavernă
îl scot adânc din piept.

Mă cert cu universul
de unde am venit
şi-i cer să îmi răspundă:
de ce sunt chinuit?

Care-i greşeala vieţii
şi vina că exist
pe un pământ pe care
tot ochiul este trist ?

Ce fapte fără cuget
prea grave am făcut
ca nouă generaţii
ce-n faţă mi-au trecut,

Să-mi fie imputate
fără să am vreo vină
şi doar prin purgatoriu
păşi-voi spre lumină.

Destul am spus, ajunge,
bătrâne cer cu stele,
dă-mi numai o secundă
înţelepciuni din ele.
























Clipa

Clipa care s-a dus
e plânsă în tăcere
că n-o poţi retrăi
dar încă dreptu-şi cere.

De teamă o ignor,
în braţe mi se zbate,
cine poate spune
că nu priveşte-n spate?

De ce stau şi aştept
tăcut o altă clipă?
cea care a plecat
era prea obosită.












Abandon

Aş vrea să zbor în largul mării,
să fiu un fulger globular
şi coborând pe treapta scării
pe gândul dintr-un lanţ stelar,

Să te găsesc înveşmântată
în enigmatica lumină,
de ea, şi numai ea curtată
vei fi şi înger şi regină.

Atunci ai să mă-ntrebi în şoaptă
de ce am renunţat la zbor?
să bat acum în a ta poartă
s-o zăvorăsc apoi cu dor.












Acord nepieritor

Ecoul naufragiat
al unei scoici la malul mării
de la pieire-a fost salvat
şi pus în slujba desfătării,

Într-un acord nepieritor
purtat pe aripă de vânt
din cuibul lui de vrăjitor
sărutul şi l-a pus în cânt.

Furat de-o mână fermecată
atinge corzile de harfă
şi taina mării e-necată
în scoica devenită marfă.









Ontogeneză

Ruină vinovată
a celor inocenţi,
prea des ai fost prădată
tu taci, nu ştii să cerţi.

Şi când erai semeaţă
şi găzduiai agape
destui din ignoranţă
te-mprejmuiau cu sape.

Acum dormi liniştită,
în seamă neluată,
doar prin a ta incintă
mai curge-un fir de apă.

Răceala lui te doare
te-apasă-nsingurarea,
chiar dacă umbra-ţi moare
nu moare şi uitarea.






Paşi în memorie

Strivesc sub pasul greu o urmă,
şi-a mea de altul e călcată,
de nici o aprigă furtună
să fie dezrădăcinată.

Eu trec, dar urma va rămâne
pe drumuri ce-s bătătorite
în timp şi spaţiu de un nume
şi descărnate oseminte.

Şi zilnic urma se înalţă
şi se transformă într-un munte,
de unde altă urmă-nvaţă
să îşi ia zborul spre virtute.












Melodia destinului

Am aşteptat înfrigurat în seară
să te zăresc prin umbre rătăcite,
de undeva o strună de chitară
mă îndruma pe căi zădărnicite,

Să merg spre o lumină-n miez de noapte,
călăuzit de sunetu-i de jale,
demult uitasem pasul să mă poarte
spre casa mea pierdută într-o vale.

Grăbit mă îndreptam către-o colină,
de-acum ştiam că nu mă rătăcesc,
acolo sus e-un suflet de lumină,
de prea mult timp la el mă tot gândesc.

Fusese o scânteie la-nceput
ce pâlpâia mocnit în al meu suflet,
vroiam să o ating, să o sărut,
dar ea e peste tot şi-n acel cântec.

E mult prea sus lumina pentru mine
iar eu sunt mult prea jos pentru o stea,
ea străluceşte oare pentru cine-
să fie licărul din viaţa mea?

Cărările de mi le-a luminat
şi din castel a coborât la mine,
am înţeles atunci de ce-a cântat:
destin era, ce-nchis nu îl poţi ţine.
























De vorbă cu îngerul

Cu îngerul de vorb-am stat
într-o polemică absurdă
de numai El e vinovat
sau gândul care îmi asudă.

Nu de atâtea ori îmi zboară
făcând cu alte inimi punte,
când se înalţă sau coboară
unde iubirea e un munte?

Dar oare nu mă prăbuşeam
de nu m-ar fi-nsoţit mereu
pe unde zilnic rătăceam
să nu mă-mpotmolesc la greu?












Odă femeii

Binecuvântată eşti, femeie,
tu, oaza fericirii pe pământ,
o divină rază din scânteie
şi ploaie de iubire în cuvânt.

Misterioasă hrană vieţii eşti,
o clipă cufundată-n univers,
suav parfum în tainice poveşti
şi dram de melodie într-un vers.

Inundă-mi viaţa în cascade,
cutremur-o din temelie,
distruge tecile cu spade,
pacea iubirii-n agonie.












Alegere

Iubire de doi bani
şi bani fără valoare,
pe jar m-aţi pus în ani
fără să ştiu cât doare.

Când sufletul vibra
şi îşi dorea iubire,
banul atunci era
avid de stăpânire.

Apoi trecură anii
şi rolul s-a schimbat,
vroiam averea, banii
iubirii să-i împart.

Timpul de l-aş întoarce
nu mai repet greşeala;
iubirii îi dau pace
când mică va fi scala.






Floarea iubirii

Arome şi candoare,
narcotice eterne,
miraculoasă floare,
mi-arunci viaţa-n inferne.

Păcătuind în gânduri
poftesc din ochi culoarea,
în glasul tău doar lieduri,
frumoasă e visarea!

Te unduieşti în noapte
ca marea plimbând valuri,
petalele-ţi în şoapte
mă-nvăluie în falduri.

Tulpina ţi se frânge,
coroana se destramă,
polenu-ncepe-a plânge
iubire eşti…o dramă.






Risipă

O zi din viaţă mi-ar fi fost
mai mult decât o viaţă
de nu pierdeai al clipei rost
şi îi dădeai speranţă.

Cu braţul aşteptam avid
să te înlănţuiască,
la fel ca iedera pe zid
şi focul dat de iască.

Însă ai stat nepăsătoare,
abandonând prezentul,
ca o actriţă amatoare
ţi-ai irosit talentul.












Rondelul emoţiilor de primăvară

Tresar la ciripit de păsărele,
la adierea frunzelor în vânt
şi mă îmbăt cu iz de viorele
să uit o clipă dorul din cuvânt

Ce mângâiase ca pe rămurele
un suflet care asculta un cânt,
tresar la ciripit de păsărele,
la adierea frunzelor în vânt.

Miracol de lumină-n acuarele
din soare revărsate în priviri,
emoţiile-s gazdă pentru ele
când pradă cad rebelelor trăiri,

Tresar la ciripit de păsărele.









Rondelul cuvintelor

Câte vorbe de iubire
vor ţâşni ca din izvoare?
poate în a ta privire
văd un răsărit de soare.

Însă, din nefericire,
nu vrei să le dai valoare;
câte vorbe de iubire
vor ţâşni ca din izvoare?

Ca tu să prefaci în lire
fraze care-s ostenite,
să ajungă-n nemurire
şi când nu pot fi rostite

Câte vorbe de iubire?









Lacrima din ochi

Picătură din seninul
necuprinsei zări albastre
mă ucide ca veninul
şi simt cum mă duce-n astre,

Unde visul prinde viaţă
şi se-ngeamănă cu ele
în cristale mii, de gheaţă
strălucind sub pleoape grele.

Şi încep să se topească
de dorinţe ne-mplinite,
n-au puterea să vorbească,
pe obraz sunt ostenite.

După ce învolburarea
ochiului senin va trece,
am să dăruiesc iertarea
lacrimei ce-a fost prea rece.






Anticariat

O… ! ce miros de veche scoarţă
îmi pătrunde-n nări, hainul,
pentr-o clipă mi-e tainul
sufletului ce-l răsfaţă.

Moi un deget în salivă
de dorinţe stimulată,
să deschidă, măcinată,
cartea ce-i doar o relicvă.

Dintre-ngălbenite pagini,
gras de-atâta celuloză
care-i zilnica lui doză,
lasă-n urmă noi imagini

Viermele ce-şi odihneşte
trupul printre pagini goale
ca un zăngănit de oale
degetul meu îl striveşte.

Ştiu că n-are nici o vină
dar, invidios din fire,
am vrut doar să-i dau de ştire
c-a mâncat destul lumină!

Îndemn

Dacă vrei să furi o stea
şi s-ajungi uşor la ea,
suliţei în vârf să-i pui
mâna aspră ca un cui.

Din al unghiilor os
prinsă-n gheare, trage-o jos.
şi căzută în abis
jubilează cum s-a stins,

Ca tu să primeşti lumină,
ai ucis-o fără vină.
cel puţin du mai departe
strălucirea-i de carate,

Iar când şi tu te vei stinge
s-o laşi celui ce te-atinge.








Norul

Mai plouă norul o secundă,
apoi se lasă dus de vânt,
mă-ntreb cu ochiul de e rudă
sau e pedeapsa din cuvânt?

Şi destrămat de-ar fi de soare,
cum aş putea să mai rezist,
unde să mă ascund eu, oare,
să nu-mi vezi ochiul când e trist?

Cuvântul ce-a născut perdeaua
din care sărutări vibrează,
spăla-va drumul către steaua
ce în curând îmi luminează

Păgânul chip din care norul
a revărsat pure cristale
va îneca în suflet dorul
să lase doar senin în cale.






Rondelul purităţii

Puritate fără margini
sufletul îţi e iubire,
duci cu tine munţi de sarcini,
le transformi în fericire.

Tremuratele-ţi imagini
le aduni din rătăcire,
puritate fără margini
sufletul îţi e iubire.

Unde tu găseşti părăgini
şi din piatră floarea creşte,
de la primele origini
lupta nu ţi se opreşte

Puritate fără margini.









Priviri hipnotice

Văd pietrele sub paşii tăi plângând,
nisipuri mişcătoare fumegând,
fiori vaporizaţi de desfătare
cum sunt ucişi în razele de soare.

Văd cerul cum sub pleoapa ta sclipeşte,
tot infinitu-aici ţi se opreşte
iar eu mă prind în negura din noapte,
urzind în jurul tău din stele, şoapte.

Şi mâna ta frigidă prinde viaţă,
trezind şi trup inert şi munţi de gheaţă
şi ca un bulgăre topit de soare
iubirea-n braţul tău prea mult mă doare.











Ochii tăi

Femeie, floare de măslin,
atâtor suflete destin,
în ochii tăi ca în oglinzi
întreaga viaţă mi-o cuprinzi.

Cu bună ştiinţă-ai ferecat
şi bucurie şi păcat,
cu strălucirea lor mă-ncânţi,
mă minţi adesea, mă frămânţi.

Din ei o clipă dacă fug
devin văpaia unui rug
iar ochiul tău amorezat
de îngerul demonizat

Va mai răni un muritor,
ochi de femeie călător.








Sărut carnal

M-aplec la sânul tău fierbinte
ca rugul prins de vâlvătaie
să-nec iubirea din cuvinte
în sfârcurile ce se-nmoaie

De dorul buzelor flămânde,
mustind ca bobul din ciorchine,
avara menghină-l cuprinde
secătuindu-l să-l aline.

Tu, fericită ca o mamă
când un copil a adoptat,
sărutului îi pui năframă
să nu se simtă vătămat.












Roua dimineţii

Seducătoare dimineaţă
învăluită-n diafan,
prin ochiul tău orbit de ceaţă
mă judeci precum un profan

Că ţi-am furat imensu-albastru
sub ale genelor aripe,
să te privesc ca pe un astru
cum străluceşti fără cuvinte.

Iar roua rece nu-ţi mai cade
pe flori şi câmpuri înverzite,
ci o aduni în lacrimi calde
pe-obrajii rumeni de ispite.












Glisare

În clipa de tăcere-mpreunate,
acele mâini ce jocul şi l-au frânt
încet se vor desprinde-nstrăinate
în ultimul lor gest bătut de vânt,

Privind la umbra ta cum se destramă
rămas-am stâncă de granit în loc,
în anotimpul frunzelor de-aramă
ai fost o picătură de noroc.

Sub putrezimea lor poteca veche
pe unde paşii noştri au călcat,
se vor plimba cuprinşi parcă de streche
mii de perechi de viermi duşi în păcat.

Doar iarna va mai şterge amintirea
acelor sărutări fără sfârşit,
pe fulgi de nea trimis-am fericirea
să mângâie aleea ce-am păşit.






Amintiri

Te-aştept în noaptea fără nume
să depănăm doar amintiri,
când tu pe buze-mi lăsai urme
iar eu în suflet trandafiri.

Răstălmăcind poveşti în care
am fi dorit să fim eroi
tu, zâna cea fermecătoare,
eu, prinţul marelui război.

Cu sceptrul fericirii-n mână,
victoria să ţi-o închin,
din ea să împleteşti cunună
s-o-nlocuim pe cea cu spini.

Iar şemineul să trosnească,
în limbi de foc să ne privim,
dintr-o scânteie ca din iască
iubirea iarăşi s-o-ncolţim.






Vibraţii de toamnă

Privesc cum toamna bate-n geam
şi cerul se-ntristează,
de dorul frunzelor din ram
un nor tăcut vibrează.

O clipă ochii îi închid,
cu gândul merg departe,
el îmi va fi prin ploaie ghid
pe-un drum ce ne desparte.

Căci frunzele s-au aşternut
acoperindu-ţi urma
cu ruginiul lor sărut,
mă-ntreb de-ţi e tot una?

Gelos de am să fiu pe frunze
ideea nu-ţi surâde,
tu în căldura de pe buze
vrei paşii să se-afunde.






Flori de Mai

Eşti ca mugurul de floare
ce ascunde neştiute:
parfum, forme şi culoare
şi instincte nevăzute.

Dacă ţi-aş cuprinde trupul,
ramura pe care stai,
într-o clipă întreg scutul
s-ar preface-n evantai

Şi parfumul mi-ar pătrunde
ca pumnalul în plămâni,
în hipnoză să m-afunde
vreo câteva săptămâni,

Până fructul prinde formă
petalele s-au uscat
şi culoarea se transformă
ispitindu-mă-n păcat.

Atunci am să fug cu tine
să mă-nfrupt din crudul trup,
să te-ntrebi dacă e bine
că-n loc să te coci, te rup.

Hrana care orbeşte

Mai picură-mi în suflet o speranţă
din care să-mi hrănesc dorul de viaţă.
din sufletu-ţi candid o rază dulce
să îmi arate drumul spre răscruce

Unde mi s-a împotmolit iubirea
că nu găsisem încă fericirea;
tu eşti acum din noapte călăuza
şi versului ca mierea îi eşti muza

Iar contopindu-te cu el în noapte,
din Cer doar stele picure-se-n şoapte
şi ale tale buze să le soarbă
hrănind iubirea să rămână oarbă.












Ninsoare de toamnă

Într-un târziu de toamnă, iată,
în loc să fiu de iarnă nins,
de o iubire nepătată
ca în troiene am fost prins.

Nămeţii să nu se topească-
atunci în taină m-am rugat,
nicicând ninsoarea să oprească-
eu către stele am strigat.

De viu zidit să fiu ca Ana
alături de iubirea pură,
să fiu şi eu şi ea icoana
atâtor clipe fără ură.












Sărutul buzelor

O…buze dulci, de-al vostru dor
mă las vrăjit şi am să mor,
de nu m-atingeţi cu-n sărut
plecaţi de unde-aţi apărut.

Nu vreau să fiu iar chinuit
ca un stejar ce-i unduit,
că vântul doar l-a alintat
şi-apoi în grabă a plecat.

Voi nu sunteţi decât un strop
din al iubirilor sirop
însă de nu vă-mpreunaţi
cu altele să vă juraţi

Că nu vă veţi mai despărţi
decât în alte-mpărăţii,
rămâneţi singure şi reci
şi nu-ntrebaţi: de ce nu treci

Să ne unim într-un sărut
e prea târziu, aţi dispărut.



Contopire

Poveşti de suflete albastre
a două vârste fără timp,
tu - viitorul meu din astre
iar eu - trecutul din Olimp.

Din alchimia milenară
gustăm şi sufletu-l hrănim,
în piatra cea filosofală
destinele ni le unim.

Împarţi şi am să-mpart cu tine
acelaşi univers peren,
ne va fi rău, ne va fi bine,
doar eu şi tu un gând suntem.












Perenitate

Cu fiecare clipă
un alt destin se naşte
dar în aceeaşi clipă
altul devine moaşte.

Şi iată cum destinul
în mână ţine clipa,
declinul şi festinul
abia ating aripa

Şi zboru-i de se frânge
rămâne o-ntrebare:
destinul veşnic curge,
sau într-o clipă moare?












Feştilele înţelepciunii

De plâng în faţa ta, copile,
nu-i slăbiciune-ngenuncheată
ci focurile din feştile
topind o ceară vinovată.

Au ars prea multe nopţi şi zile,
cum oare de au rezistat?
sub talpa unor vechi şenile
şi totuşi nu s-au înecat!

În propriul lac, în propria-i dramă
şi încă licăresc în noapte,
chiar de prin lacrimi se destramă,
vor glăsui uşor în şoapte.


Tu stai, ascultă-le, priveşte,
fii martor unic dar învaţă:
izvorul care se grăbeşte
dă cursurilor sens şi viaţă.





Flacăra divină

Cum pot să ştiu de astăzi chipul
ce-i spun in taină că-l iubesc
opri-va-n loc pentru noi timpul
cu harul lui dumnezeiesc?

Şi să rămânem pe vecie
la fel ca-n prima zi, când dorul
aprinse-n suflete făclie
iar de pe Cer alungă norul.

Tu să fii raza de lumină,
eu, Soarele ce străluceşte,
să arzi ca flacăra divină
pentru acel ce te iubeşte.












Cuvântul care ucide

Cum să repar greşeala
acelei limbi acide?
la fel ca şi urzeala
veninul ei ucide.

De-atâtea ori ţesuse
doar vorbe de iubire
pe care le răpuse
prin simpla ei plesnire.

Am să o-nchid de-acuma
în gura nesătulă,
cum uneori şi huma
viaţa o face nulă.

Dar poate vine-o vreme
când din greşeli învaţă,
de ea cine se teme
e doar o umbră- viaţă.






Rondelul genezei

Acesta este omul!
zâmbi după lucrare
Cel care sădi pomul
ispitelor amare.

Şi Îl cuprinse somnul,
în vis mărul dispare;
acesta este omul!
zâmbi după lucrare.

Porni şi metronomul,
măsura o acuză
că a pătruns atomul,
dar îi găsi o scuză:

Acesta este omul!









Hoinarul

Am umblat pe căi străine,
drumuri fără nici un rost,
căutam un adăpost,
am găsit doar nopţi senine.

Mă-nveleam cu strălucirea
mantiei a mii de stele,
obosit de drumuri grele
nu mai simţeam rătăcirea.

Patul l-am făcut din rouă,
aspru, să nu simt pământul,
sărutat eram de vântul
aducând o veste nouă

Că oriunde eu m-aş duce
căile vor fi la fel
viaţa are doar un ţel:
să iubeşti orice răscruce.






Inconştienţă

Răzvrătită de durere
ca o pradă-n colţi de lup,
sângerând inima-mi cere
s-o salvez în al tău trup.

Gura-mi este mesagerul
neştiutelor bătăi
iar iubirea, temnicerul,
ascunsă de ochii tăi.

Mi-a pierit curaju-n luptă,
vreau învins să fiu odată,
carnea, ca o haină ruptă
de un vultur ce dă roată

Înfruptându-şi hămesirea
dintr-un hoit fără suflare
neştiind că nemurirea
nu stă-n rana care doare.






Sărut de rouă

Un surâs căzut pe roua
dimineţilor senine,
a surprins-o dezbrăcată
întrebând de unde vine?

Soarele e prea departe,
luna raza-şi odihneşte
doar o gură nesătulă
pe trup i se răzvrăteşte.

Roua plină de lumina
buzelor le dă savoare
istovindu-se la sânul
clipelor de desfătare.












Muguri de stele

Inimă de chihlimbar
aşezată între stele,
ochiul meu nu ai habar
că e orb de-atâta jele,

Pironit şi aşteptând
să cobori măcar odată
printre firele-mi de gând
unde eşti divinizată.

Tot de-acolo am venit
şi eu cândva, nu te teme
de alt glas ademenit
care mă dorea de-o vreme.

Pe o galaxie stam,
nimeni nu voia să ştie,
de milenii aşteptam
cineva să mă re-nvie.

Picurat am fost atunci
între două inimi calde,
nu ştiu de-au primit porunci
că de nu mă vor, vor arde.

Un perpetuum mobil,
acest joc fără cuvinte
mă va face mai abil
să privesc doar înainte

Către cerul înstelat,
către galaxii pierdute,
să fiu ultimul prelat
câştigând alte redute.

Şi de-acolo un alt ochi
cum am fost şi eu, să cheme,
o iubire-ntre perechi
iar pentr-o bucat’ de vreme.














Cine-i vinovatul?

Doamne, pentru orice vină
eu blestem numele Tău,
pentru că-n loc de lumină
văd în faţă doar un hău.

Labirint dacă mi-e drumul
tot pe Tine te acuz
că-s pierdut pe el ca fumul;
Tu comiţi acest abuz?

De iubesc şi nu-mi răspunde
nici un om la semnul meu,
totul spun că se ascunde,
într-un gând, la Dumnezeu.

Floarea de se ofileşte
şi adoarme în pâmânt,
somnul nimeni nu-i priveşte,
poartă vina tot Cel Sfânt.

Eu, la fel de trec prin viaţă
şi în urma mea privesc,
spun că-s umbră de paiaţă,
că de vină-i Cel Ceresc.

Numai Tu eşti vinovatul
gândurilor ce mi-au pus
plămădeala, aluatul,
Tu eşti Doamne, că Eşti Sus.

Eu sunt numai o fărâmă
ce-a căzut când ai zidit
iubirea care dărâmă
tot ce-n noi e otrăvit.

Deci, acum îţi cer iertare
eu, grăuntele de ură,
vina îmi este prea mare:
pune-mi lacăte la gură,

La gânduri pune-mi zăbrele,
numai o fereastră lasă,
ca un stol de păsărele
iubirea prin ea să iasă.









Nesăbuinţă

Surprins într-un miez de noapte
cum tiptil m-am strecurat
în livada unde, coapte,
merele m-au săturat.

Îmbătat de seva dulce
am căzut ca secerat
pe-o alee care duce
visul meu spre alt păcat

Unde-o gură nevăzută
mă îndeamnă să sărut
boaba care e căzută
din ochiul ce m-a văzut.

Şi sorbind-o să m-agaţe
şi din vis să fiu trezit,
încleştat în două braţe
pentr-un gest nesăbuit.






Darul

Flămând e trupul meu de tine
şi ostoit de aşteptare
gândind că ziua care vine
va duce dorul în uitare.

Doar astfel visul se-mplineşte
şi tu vei fi ca steaua care
mi-ai spus cândva că străluceşte
numai pentru acel ce-o are.

















Focul sacru

Ţi-am pus sufletul în palmă
şi căldura lui te arde
dar ai stat atât de calmă
ţinând piept ca unei hoarde.

Protejând ca pe-o comoară
focul care mistuieşte
pentru-a câta mia, oară
pe cea care îl iubeşte.

Şi cuprinsă de căldura
care arde, nu ucide,
accepta-vei aventura
jocului, ca la coride












Mistuire

Din chipul tău zidit-am fericirea
iar ca liant cuvinte-am folosit
şi am pictat în zâmbete iubirea,
speranţele în vise-am poleit.

Pălise-n faţa ta chiar diamantul
şi soarele vedeam cum e gelos;
poate-ai fi vrut să fie el amantul
căci eu nu sunt la fel de generos.

Dar norii dintr-o dată îşi revarsă
sudoarea peste tot ce am clădit,
văzând o inimă cum este arsă
pentru iubirea care-a suferit.

Iar nepăsarea ta a lăsat focul
să mistuie tot ce noi am zidit,
poate-ai să îţi găseşti într-o zi locul
dar te blestem...c-am fost nefericit!






Miracol mural

De dorinţe ziduri plânse,
ochi privind spre infinit,
mii de stele-n palmă strânse,
vis în taină împlinit.

Îndoitele genunchiuri
capul spre pământ plecându-l,
ca pe-o apă face ochiuri
trupul parcă încruntându-l.

Ca un bumerang ecoul
gândurilor răzvrătite
jubilează ca ecoul
când loveşte false ţinte.












Ţel

Iubire, de multe ori
ai călcat pe jurăminte,
chiar şi-atunci când mii de flori
ţineau loc pentru cuvinte

Nestatornică tu fugi,
cu greu mai poţi fi ajunsă,
după plecăciuni şi rugi
inima mi-o laşi străpunsă

Rupi chiar lanţuri de oţel
şi te lupţi cu doruri grele
având doar un singur ţel:
să fereşti omul de rele.












Rondelul gândurilor

Eu te-nşel cu propriul gând
fiindcă şi tu m-ai trădat
promiţându-mi, rând pe rând,
un suflet imaculat.

Ochiul l-ai văzut plângând
însă nu ţi-a mai păsat,
iubirea acum o vând
celui care m-a presat

Uneori pe el căzând,
tot cu el m-am ridicat,
tu atunci priveai râzând
de amarul ce mi-ai dat.

Eu te-nşel cu propriul gând.









Trubadurul

Sunt victima apusului de soare
şi condamnat la nopţi de rătăciri,
odihna ca un fluture să zboare
căci somnul mi-am ucis prin otrăviri,

Cu picături cât bobul de iubire
ce ar trezi şi munţii adormiţi,
statornicia-mi este dezrobire
şi ochii de frumos sunt hămesiţi.

Neobosiţi în căutări deşarte
şi cuceriri pe care-apoi le vând,
cu victime de care mă desparte
un jurământ ce-a fost numai în gând












Unde este măreţia?

Câte umbre gârbovite
se ascund în dos de piatră?
de-ntuneric otrăvite
stând întinse pe o vatră.

Glasul lor nu se aude
şi tăcerea-i abisală,
nu mai pot nici să asude,
şi-au pierdut şi rang şi fală.

Unde este măreţia
celor strălucind sub soare?
ce-au făcut cu avuţia;
la ce bun aşa-ntrebare?

Totul a fost o himeră
pentr-un timp de rătăcire,
poate încă dup-o eră
să mai guste fericire.






Călătorie

Timpul în zadar mă-ntreabă
şi îmi cere un răspuns,
de ce sufletul în grabă
se îndreaptă spre apus?

Dacă aş întoarce drumul,
el rămâne neschimbat,
numai sufletul ca fumul
se încarcă de păcat

Fiindcă-n astă vreme, iată,
am iubit doar chip de lut
tu, prietene, mă iartă,
vina eu o am că-s slut.

Sufletul la fel ca tine
doar de ani e purtător,
o numărătoare ţine
cât pe-aici sunt trecător.






Pământul făgăduinţei

Dac-aş ţine legământul
la tot ce-am făgăduit,
ar fi doar un Rai pământul
de iubire mistuit

Dar cum vezi această floare
ce încerc să o sădesc,
amară-i a ei licoare
pentru cei ce n-o-ngrijesc.

Şi pe locul unde creşte,
Soarele şi Luna dau
Lumina ce ocroteşte,
Raiul unde acum stau.












Raze celeste

Dac-aş putea să văd lumina
atâtor stele căzătoare,
aş lua asupra-mi toată vina
că viaţa lor e trecătoare.

Dar ochii-mi sunt orbiţi de raza
unei steluţe mici, stinghere,
ce-a părăsit de doru-mi oaza,
să lumineze-acum unghere

Prin care încă se ascunde
haina mea singurătate,
o voce numai de aude,
se dăruie prin bunătate.

Îmbrăţişând acum lumina
ce a ucis fatalitatea,
îi cer iertare pentru vina
de-a mă uni cu jumătatea.






Iubire transpersonală

Savanţii epocilor triste
pentru iubire ce-au făcut?
în cercetările holiste,
ei nu i-au dat nici un tribut.

Peratologic aşezată
în centrul oricărui atom,
priveşte cum, nevinovată,
ca fluturii se zbate-n om,

Ia calea ubicuităţii
şi universul se îmbracă
în aura Divinităţii,
astfel nu va mai fi săracă.

Mereu „aici şi acum” este
în solitonul ce vibrează,
ating iubirile celeste
şi simt cum viaţa-mi venerează.






CUPRINS

Studiu introductiv ……………………………... 7
Poarta ………………………………………….... 11
Irepetabila trăire .................................................... 12
Laşitatea unei idei .................................................. 13
Pictorul de temple .................................................. 14
Rondelul fericirii ................................................... 15
Cântec de lebădă .................................................... 16
Argonautul ............................................................. 17
Tălmăcirea visului ................................................. 18
Suflet ...................................................................... 20
Rugă ....................................................................... 21
Veşmânt ................................................................. 22
Reabilitare .............................................................. 23
Cucerirea infernului ............................................... 24
Ecologie ................................................................. 26
Ciclul vieţii ............................................................ 27
Simfonie ................................................................ 28
Captivitate ............................................................. 29
Oglinda .................................................................. 30
Sărutul harfei ......................................................... 31
Iluzii ...................................................................... 32
Clipa ... merge mai departe ................................... 33
Poveste de dragoste ............................................... 35
Joc de noroc ........................................................... 38
Dorinţa din vis ....................................................... 39
Doar atunci ............................................................ 40
Tulbur..................................................................... 41
Dans nupţial .......................................................... 42
Somnul umbrei ...................................................... 44
Ploaia ..................................................................... 45
Unde-i fericirea? .................................................... 46
Elegie .................................................................... 47
Pastel de toamnă ................................................... 48
Întrebări fără răspuns ............................................ 49
Clipa ...................................................................... 51
Abandon ................................................................ 52
Acord nepieritor .................................................... 53
Ontogeneză ............................................................ 54
Paşi în memorie .................................................... 55
Melodia destinului ................................................ 56
De vorbă cu îngerul ............................................... 58
Odă femeii ............................................................. 59
Alegere .................................................................. 60
Floarea iubirii ........................................................ 61
Risipă .................................................................... 62
Rondelul emoţiilor de primăvară .......................... 63
Rondelul cuvintelor ............................................... 64
Lacrima din ochi ................................................... 65
Anticariat ............................................................... 66
Îndemn .................................................................. 67
Norul ..................................................................... 68
Rondelul purităţii .................................................. 69
Priviri hipnotice .................................................... 70
Ochii tăi ................................................................. 71
Sărut carnal ........................................................... 72
Roua dimineţii ...................................................... 73
Glisare ................................................................... 74
Amintiri ................................................................. 75
Vibraţii de toamnă ................................................. 76
Flori de Mai ........................................................... 77
Hrana care orbeşte ................................................. 78
Ninsoare de toamnă ............................................... 79
Sărutul buzelor ...................................................... 80
Contopire ............................................................... 81
Perenitate ............................................................... 82
Feştilele înţelepciunii ............................................ 83
Flacăra Divină ...................................................... 84
Cuvântul care ucide .............................................. 85
Rondelul genezei ................................................... 86
Hoinarul ................................................................ 87
Inconştienţă ........................................................... 88
Sărut de rouă ......................................................... 89
Muguri de stele .................................................... 90
Cine-i vinovatul? ................................................... 92
Nesăbuinţă ............................................................. 94
Darul ...................................................................... 95
Focul sacru ............................................................. 96
Mistuire .................................................................. 97
Miracol mural ........................................................ 98
Ţel .......................................................................... 99
Rondelul gândurilor ............................................... 100
Trubadurul ............................................................. 101
Unde este măreţia? ................................................ 102
Călătorie ................................................................ 103
Pământul făgăduinţei ............................................. 104
Raze celeste ........................................................... 105
Iubire transpersonală ............................................. 106
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one